Mecanismele Empatiei
„Am învățat (din viață) faptul că oamenii vor uita ceea ce ai spus, oamenii vor uita ceea ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă” Maya Angelou
Conceptualizare
Conceptul de empatie a fost introdus în circuitul limbii engleze in 1909, fiind tradus din cuvântul german “Einfühlung” , pentru a descrie „cunoașterea” emoțională a unui act de creație din profunzimea acestuia, prin împărtășirea unei simțiri cu respectiva operă de artă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, psihologul Theodore Lipps a extins acest concept la sensul de “a simți călătoria prin experiența altui” , prin teoretizarea faptului că imitația interioară a acțiunilor altora a jucat un rol critic în apariția empatiei. Filosoful Martin Buber a adăugat o textură mai profundă la conceptul de empatie prin descrierea relației empatice ca “Eu și tu”, față de lipsa de conectare din “eu și ea/el”. În această caracterizare puternică, respectul uman și preocuparea față de celălalt sunt contrare obiectivității și dezumanizării unei alte persoane, lucru care se dovedește prea des în societățile de astăzi. Cadrul biopsihosocial dezvoltat de George Engel se aproprie cel mai mult de un contur complet al empatiei, de a capta empatie ca un fenomen biologic, psihologic și social.
Deoarece empatia este definită in multe moduri, este util a găsi o definiție generală, completă și actuală, iar o sursă de inspirație în acest sens ar putea fi lucrarea recentă a lui De Vignemont and Singer[1] (2006), care a conceptualizat empatia ca o stare afectivă care este provocată de observarea sau imaginarea stării afective a altei persoane. Ei adaugă, de asemenea, că unul trebuie să știe că cealaltă persoană este sursa propriei stări afective. Conceptualizarea făcută de către De Vignemont și Singer arată că empatia este o stare afectivă și că observarea și imaginația pot activa empatia. Ca atare, empatia este diferită de perspectiva cognitivistă sau de cea care susține că e doar o contagiune emoțională. De observat este faptul că această definiție este importantă și din perspectiva empatiei ca declașantor al motivației prosociale chiar dacă instrucțiunile nu promovează activitatea empatică.
Referirea la “starea afectivă” este, de asemenea, importantă, prin faptul că definește empatia ca o emoție care ar putea fi activată într-o varietate de moduri diferite. Poate fi un produs al unor procese controlate, bine gândite, precum și procese automate în mare măsură necontrolate. Într-adevăr, dovezile recente sugerează că observarea acțiunilor altora afectează zone ale creierului care sunt, de asemenea, implicate în “pregătirea” propriilor noastre acțiuni, iar observațiile privind durerea altui pot implica activitate cerebrală asemănătoare durerii proprii[2]. Aceste cercetări acordă credit ideii că empatia nu este doar un produs al unor procese controlate și bine gândite – dar poate, la fel de des, empatia poate fi un produs al proceselor automate care nu necesită aproape nici un gând deloc. Adică, deși situațiile contextuale ar putea fi importante se poate sugera că empatia poate fi adesea activată într-o manieră relativ automată.
Empatia este capacitatea de a împărtăși și de a înțelege emoțiile celorlalți. Este un construct a mai multor componente, fiecare dintre acestea este asociată cu propria rețea neuronală.. Există trei moduri de a privi empatia.
Mai întâi, există empatie afectivă. Aceasta este abilitatea de a împărtăși emoțiile celorlalți. Persoanele care înregistrează un nivel ridicat de empatie afectivă sunt aceia care, de exemplu, prezintă o puternică reacție viscerală atunci când vizionează un film înfricoșător.
Empatia cognitivă, pe de altă parte, este abilitatea de a înțelege emoțiile celorlalți. Un exemplu bun este psihologul care înțelege emoțiile clientului într-un mod rațional, dar nu împărtășește neapărat emotiile clientului într-un sens visceral.
În cele din urmă, există o reglarea emoțională. Aceasta se referă la abilitatea de a-ți regla emoțiile. De exemplu, chirurgii trebuie să-și controleze emoțiile atunci când operează pe un pacient.
O altă modalitate de a înțelege empatia este aceea de a o distinge de alte construcții dobândite. De exemplu, empatia implică conștiința de sine, precum și distincția dintre sine și celălalt. În acest sens, este diferită de mimetism sau imitație. Multe animale ar putea prezenta semne de mimetism sau de transmitere emoțională de la un alt animal în durere. Dar fără un anumit nivel de conștiință de sine și distincție între sine și celălalt, nu este empatie într-un sens strict. Empatia este, de asemenea, diferită de simpatie, care implică sentimentul de îngrijorare pentru suferința unei alte persoane și dorința de a ajuta.
Utilitatea empatiei
Empatia este o abilitate importantă deoarece ne ajută să înțelegem cum se simt ceilalți, ce simt ceilalți, astfel încât putem răspunde corespunzător situației. Această abilitate este în mod frecvent asociată cu comportamentul social și există o mulțime de cercetări care arată că un grad ridicat al empatiei conduce la un comportament mai serviabil, mai docil.Totuși, acest lucru nu este întotdeauna valabil. Empatia poate, de asemenea, inhiba acțiunile sociale sau chiar duce la un comportament imoral. De exemplu, cineva care vede un accident de mașină și este copleșit de emoțiile la care asistă, ar putea fi mai puțin probabil să ajute victima. În mod similar, sentimentele empatice puternice pentru membrii familiei noastre sau pentru grupul nostru social sau rasial ar putea duce la ură sau agresiune față de cei pe care îi percepem drept o amenințare. Gândiți-vă la o mamă sau un tată care să-și protejeze copilul sau un naționalist care îi protejează țara. Oamenii care sunt buni la citirea emoțiilor celorlalți, cum ar fi manipulatorii, ar putea, de asemenea, să-și folosească abilitățile empatice excelente în beneficiul lor prin înșelarea altora.
Măsurarea empatiei
Empatia este adesea măsurată cu chestionare de auto-raportare, cum ar fi Indexul de reactivitate interpersonală (IRI) sau Chestionarul pentru empatia cognitivă și afectivă (QCAE). Acestea cer, de obicei, oamenilor să indice cât de mult sunt de acord cu afirmațiile care măsoară diferite tipuri de empatie. De exemplu, QCAE are afirmații precum: “Mă afectează foarte mult când unul dintre prietenii mei este supărat”, care este o măsură a empatiei afective. Empatia dobândită prin învățare este determinată de QCAE, punând accentul pe declarații precum: “Încerc să mă uit la partea dezacordului tuturor înainte de a lua o decizie”.
Folosind QCAE, s-a descoperit recent că oamenii care au un scor ridicat al empatiei afective, au mai multă substanță cenușie, o colecție de diferite tipuri de celule nervoase, într-o zonă a creierului numită insulă anterioară. Această zonă este adesea implicată în reglarea emoțiilor pozitive și negative prin integrarea stimulilor de mediu – cum ar fi un accident de mașină – cu senzații fizice viscerale și automate.
De asemenea, s-a constatat că persoanele care au un grad mai mare de empatie cognitivă au avut mai multă substanță cenușie în cortexul prefrontal dorsomedial. Această zonă este de obicei activată în timpul mai multor procese cognitive, cum este descrisă în Teoria minții, ca abilitatea de a auto-atribui credințele mamei și altei persoane. De asemenea, implică înțelegerea faptului că alții au credințe, dorințe, intenții și perspective diferite de cele proprii.
Empatia selectivă și influențele socio-culturale
Cercetările arată că de obicei simțim mai multă empatie față de membrii grupului nostru, cum ar fi cei din grupul nostru etnic. De exemplu, într-un studiu s-a urmărit imaginea creierului participanților chinezi și caucazieni, în timp ce ei urmăreau înregistrări marcante, dureroase ale membrilor propriului grup etnic. De asemenea, ei au urmărit înregistrări asemănătoare, dar ale oamenilor dintr-un alt grup etnic.
Cercetătorii au descoperit că o zonă a creierului numită cortexul cingulat anterior, care este adesea activ atunci când îi vedem pe alții în durere, a fost mai puțin activ atunci când participanții au văzut membri ai grupurilor etnice diferite suferind.
Alte studii au descoperit că zonele creierului implicate în empatie sunt mai puțin active atunci când sunt vizualizate suferințe a unor oamenii ce se consideră că au greșit. S-a observat chiar activare în zonele creierului implicate în plăcerea subiectivă, cum ar fi striatumul ventral, atunci când vizionează o echipă de sport rivală că eșuează.
Cu toate acestea, nu ne simțim mereu mai puțin empatici față de cei care nu sunt membri ai grupului nostru. Într-un studiu recent, studenții au trebuit să ofere recompense monetare sau șocuri electrice dureroase studenților de la aceeași universitate sau de la o altă universitate. Au fost scanate răspunsurile creierului când s-a întâmplat acest lucru. Zonele creierului implicate în recompensarea altora au fost mai active atunci când oamenii au recompensat membrii propriului grup, dar zonele implicate în a face rău altora au fost la fel de active pentru ambele grupuri. Aceste rezultate corespund observațiilor din viața de zi cu zi. În general, suntem mai fericiți dacă membrii noștri de grup câștigă ceva, dar este puțin probabil să le facem rău altora doar pentru că aparțin unui alt grup, culturii sau rasei..
Cu toate acestea, în unele situații, ar putea fi util să ne simțim mai puțin empatici pentru un anumit grup de oameni. De exemplu, în război ar putea fi benefic să fie resimțită mai puțină empatie față de cei din tabăra adversă, mai ales dacă ei încearcă să facă rău.
Pentru a investiga acest lucru, a fost efectuat un alt studiu de imagistică a creierului. S-a cerut oamenilor să vizioneze videoclipuri dintr-un joc video violent în care o persoană tragea în niște civili nevinovați (violență nejustificată) sau soldați inamici (violență justificată).
În timp ce urmăreau videoclipurile, oamenii trebuiau să pretindă că ucid oameni adevărați. S-a descoperit că, cortexul orbitofrontal lateral, de obicei activ atunci când oamenii îi rănesc pe ceilalți, a fost activ când oamenii au tras în niște civili nevinovați. Cei mai mulți participanți au simțit vinovăție în legătură cu împușcarea civililor. Cu toate acestea, aceeași zonă nu a fost activată când oamenii l-au împușcat pe soldatul care încerca să-i omoare. Rezultatele oferă o perspectivă asupra modului în care oamenii își reglează emoțiile. Ele arată, de asemenea, mecanismele creierului implicate în mod automat atunci când rănirea altora devine mai puțin gravă atunci când acțiunea are o justificare. Acest lucru ar putea oferi o perspectivă viitoare asupra modului în care oamenii devin desensibilizați față de violență sau de ce unii oameni se simt mai mult sau mai puțin vinovați de rănirea altora.
Creierul nostru empatic a evoluat pentru a fi extrem de flexibil din punct de vedere al adaptabilității la diferite tipuri de situații. Având empatie este foarte utilă, deoarece adesea ne ajută pe a-i înțelege pe ceilați, astfel încât să îi putem ajuta sau înșela, dar uneori trebuie să ne putem inhiba sentimentele empatice pentru a ne proteja propria viață, dar și a altora.
Cercetările privind empatia
În cartea „ Ghidul de supraviețuire al Empatului” [3]sunt prezentare o serie de explicații științifice intrigante, despre empatie și empați.
1. Sistemul de neuroni în oglindă
Cercetătorii au descoperit un grup specializat de celule la nivelul creierului care sunt responsabili de compasiune. Aceste celule permit tuturor să reflecte emoții, să împartă durerea, frica sau bucuria unei alte persoane. Deoarece se consideră că empații sunt hiper-reactivi la nivelul neuronilor oglindă, aceștia rezonează profund cu sentimentele altor oameni. Cum se întâmplă acest lucru? Neuronii oglindă sunt declanșați de evenimente externe. De exemplu, copilul nostru plânge; ne simțim și noi triști. Prietenul nostru este fericit; ne simțim fericiti. Spre deosebire de aceasta, psihopatii, sociopatii si narcisistii sunt considerati a avea ceea ce știința numește “tulburari deficitare de empatie”. Aceasta inseamna ca nu au capacitatea de a simti empatia ca ceilalti oameni, care ar putea fi cauzata de un sistem de neuroni in oglinda subactiva. Acești oameni sunt incapabili de iubire necondiționată.
2. Câmpuri electromagnetice
A doua constatare se bazează pe faptul că atât creierul cât și inima generează câmpuri electromagnetice. Potrivit Institutului HeartMath, aceste câmpuri energetice transmit informații despre gândurile și emoțiile oamenilor. Empatul poate fi deosebit de sensibil la această intruziune și tinde să devină copleșit de aceasta. În mod similar, au deseori răspunsuri fizice și emoționale mai puternice la schimbările în câmpurile electromagnetice ale pământului și ale soarelui. Empatii știu că ceea ce se întâmplă cu pământul și soarele le afectează starea de spirit și energie.
3. Contagiunea emoțională
A treia constatare care ne îmbogățește cunoașterea asupra felului de funcționare a empaților este fenomenul contagiunii emoționale. Cercetările au arătat că mulți oameni „culeg” emoțiile celor din jurul lor. De exemplu, un copil care plânge va porni un val de plâns într-o curte de spital. Sau o persoană care exprimă cu voce tare anxietate la locul de muncă îi poate înfluența și altor colegi. Oamenii captează în mod natural sentimentele altor persoane din grupuri. Un articol recent din New York Times a declarat că această capacitate de a sincroniza stările cu ceilalți este esențială pentru stabilirea unor relațiile sociale bune. Care este lecția pentru empați? Să aleagă oameni pozitivi în viețile noastre, astfel încât să nu fim supuși negativității. Sau, dacă, sunt expuși unor influențe megative, să rămână conștienți și în propriul control.
4. Sensibilitate crescută la dopamină
A patra constatare implică dopamina, un neurotransmițător care crește activitatea neuronilor și este asociat cu răspunsul plăcerii. Cercetările au arătat că empatia la persoanele introverte, determină o creștere a sensibilității la dopamină, mai mare decât la persoanele extroverte. Practic, ei au nevoie de mai puțină dopamină pentru a se simți fericiți. Acest lucru ar putea explica de ce sunt mult mai mulțumiți de timpul de singurătate, lectura și meditația și au nevoie de mai puțin stimulare externă. Spre deosebire de aceștia, extravorții nu se mai satură de inundația de dopamină.
5. Sinestezia
Cea de-a cincea constatare este starea extraordinară numită „Sinestezia atingerii oglinzii” Sinestezia este o stare neurologică în care două simțuri diferite sunt asociate în creier. Sinestezia în oglindă este o stare în care oamenii pot simți de fapt emoțiile și senzațiile altora în propriile lor corpuri, ca și cum acestea ar fi ale lor.
„Empatia este cea mai de preț calitate a omului” Dali Lama
Empatia ca factor declansator
Nivelul de dezvoltare și desfășurare a empatiei nu trece neobservat. Interesant de observat ar fi efectul empatiei la nivelul orientării interpersonale, implicațiile acesteia asupra altruismului, altruismului și sacrificiului de sine, și altruismului și egalitarismului.
Un prim model ar fi acela în care empatia activează numai altruismul, ca și factor motivațional. Teoretic, această abordare are sens, și are o mare susținere din punct de vedere al cercetării ce sugerează că atunci când este activată, empatia determină oamenii să se comporte diferit pentru a le facilita altor persoane bunăstare. În mod specific, această tipologie de cercetare[4] a arătat că, în condiții de înaltă empatie, oamenii doresc să-l ajute pe celălalt la un cost considerabil pentru sine, chiar dacă ar putea lăsa pur și simplu situația printr-un efort de a-și reduce propria suferință. Aceste constatări au fost deseori interpretate în termeni de empatie care cauzează o motivație altruistă crescută, ceea ce provoacă, la rândul său, comportamente de ajutorare.
Al doilea model privind activarea altruismului și renunțării la sine ca urmare a activării altruismului. Un prim argument este acela că oamenii devin mai puțin interesați de sine atunci când empatia este activată, din cel puțin două motive. În primul rând, pentru că o altă persoană aflată în primejdie sau la nevoie îi captează atenția primară, astfel este posibil ca focusul să nu mai fie pe sine. În al doilea rând, în viața de zi cu zi ajutorarea unei alte persoane aflate în primejdie este adesea asociată cu unele costuri proprii -în ceea ce privește timpul, efortul sau banii. Prin experiența repetată, De Vignemont și Singer (2006) sugerează de asemenea că starea afectivă proprie ar trebui să fie izomorfă față de starea afectivă a celuilalt, o problemă care ridică mai multe întrebări cu privire la particularitățile izomorfismului. Creșterea motivației altruiste, în combinație cu scăderea egoismului, ar putea sta la baza motivației prosociale care este necesară pentru a se angaja în comportamentul pro-social costisitor.
Un al treilea model este acela care presupune că empatia activează atât motivația altruistă, cât și motivația egalitaristă. De ce ar putea fi activat egalitarismul? În general, oamenii îi pot ajuta pe alții în fața unei inegalității sau pentru restabilirea corectitudinii deoarece ajutorul contribuie adesea nu numai la reducerea suferinței și a durerii pe care o au ceilalți, ci și la corectarea inegalității sau inechității pe care oamenii o observă [5]. Este posibil ca diferite donații declanșate de empatie să fie rezultatul nu numai a motivației altruiste (pentru a ajuta pe cei săraci), ci și a egalitarismului – pentru a contribui la reducerea nedreptății și a nedreptății din lume.
Potențarea empatiei
De cele mai multe ori empatia este prezentată ca un atribut pozitiv de personalitate, și astfel se creează dorința de a o potența, îmbunătății, sau chiar pentru unii dintre noi, a o dobândi. Se presupune faptul că persoanele ce gândesc bine despre celălalt devin mai empatici. Ei simt trăirile, gândurile și atitudinile unul altuia. Este puţin probabil ca două persoane să dezvolte o relație în care să se simtă̆ bine ambii dacă nu va exista o cantitate semnificativă de empatie reciprocă. Cu cât mai mult persoanele seamănă, cu atât este mai probabil că vor atinge o empatie efectivă. Această asemănare poate fi: acelaşi sex, aceeaşi vârstă, acelaşi grup etnic, aceleaşi puncte de vedere politice, religioase, practicarea aceloraşi hobby, temperamente similare etc. În aceste cazuri şansele de a deveni empatic cresc. Persoanele care au mult în comun vor interpreta simbolurile şi situaţiile în mod similar şi vor genera mai puţine neînţelegeri.
În diminuarea empatiei se implică, pe lângă nivelul empatic precar al partenerilor, şi unii factori psihosociali: convingerile opuse, mediul social diferit, atitudinile politice sau religioase opuse, handicapul, apartenenţa la rase.
R. Gherghinescu vorbește de două categorii de factori ce favorizează empatia:
- factori intrapsihici ce cuprind variabilele: motivație, implicare, utilitate, efort voluntar pentru atingerea unui scop, acestea fiind responsabile de eventualele decalaje între capacitate și comportament în conduitele empatice interpersonale;
- categorizarea socială este cea care determină diferențele de comportament empatic intra și inter-grupal, dar și comportamentele empatice cu acuratețe diferită în relațiile inter-grupale.
Un punct de vedere similar este susținut și de D. Goleman[6], pentru care socializarea, alături de alți factori sociopsihologici, poate influența stimularea sau inhibarea empatiei, iar această transpunere în psihologia celuilalt mijlocește sociabilitatea unui individ. S. Marcus, T. David, A. Predescu au demonstrat dependenţa comportamentului empatic de mai mulţi factori, cum ar fi: obiectul, partenerul cu care se empatizează şi subiectul care empatizează[7].
Se poate vorbi de două dimensiuni ale empatiei, și anume inițierea unei conexiuni empatice atunci când se stabilește o legătură, o relație între două persoane și dimensiunea de lungă durată, prin care se menține în timp relația respectivă, dimensiuni pentru care sunt necesare trei tipuri de comportament: atenția, aprecierea și afirmarea.
Carl Rogers accentuează faptul că empatia nu înseamnă identificarea cu celălalt uitând de propria personalitate, ci transpunerea în mintea și sufletul celuilalt pentru a înțelege cum acesta percepe lucrurile. în empatie introiecția asigură cunoașterea celorlalți, iar proiecția experienței personale adaptată cerințelor sociale, participă, de asemenea, la mărirea acurateței empatice. Empatia presupune acceptarea necondiționată a ideilor, sentimentelor, credințelor celuilalt, chiar dacă acestea sunt diferite de propriile modele de referință, de modul subiectiv de a privi respectivele informații; presupune de asemenea „rezonanţa” cu celălalt
Din toate caracteristicile persoanelor empatice enumerate mai sus, concluzionăm că psihologii consideră aceste persoane ca fiind capabile de a se transpune în mintea și sufletul celuilalt, pot identifica ușor emoțiile celor din jur, au atitudini optimiste și încredere în ceilalți; pe când persoanele slab empatice sunt mai rigide, intolerante, egocentrice și acest fapt împiedică înțelegerea celorlalți și a trăirilor acestora.
Empatia și trăsăturile de personalitate
Relaţia empatie – inteligenţă. Potrivit lui G.Allport[8], relaţia empatiei cu inteligenţa este una pozitivă. Inteligenţa constituie o premisă obligatorie în procesul de realizare a fenomenului empatic.
Relaţia empatie – inteligenţă emoţională. Inteligenţa emoţională desemnează capacitatea de a recunoaşte propriile emoţii, dar şi pe ale celorlalţi. Acest tip de inteligenţă vine să completeze inteligenţa lingvistică, logică, matematică, spaţială. Studiile de-a lungul a două decenii, au stabilit următoarele cinci componente ale inteligenţei emoţionale: componenta intrapersonală – conştientizarea propriilor emoţii, optimism (asertivitate), respect (consideraţie pentru propria persoană), autorealizare, independenţă; componenta interpersonală – empatie, relaţii interpersonale, responsabilitate socială; adaptabilitatea – rezolvarea problemelor, testarea realităţii, flexibilitate; controlul stresului – toleranţa la stres, controlul impulsurilor; dispoziţia generală – fericire, optimism. Autorii inteligenţei emoţionale consideră empatia ca o trăsătură definitorie a inteligenţei emoţionale. Empatia ca element al inteligenţei emoţionale şi sociale are la bază cunoaşterea celor din jur; fără această cunoaştere nu se poate realiza acel act de transpunere, de identificare cu trăirile celorlalţi.
Relaţia empatie – creativitate. Creând o paralelă între aceste capacități psihice, putem lua în considerare următoarele aspecte care le aproprie: la baza celor două fenomene psihice se află un potenţial de predispoziţii ereditare (neuronii oglindă), peste care, prin antrenament şi învăţare socială, se construieşte viitorul comportament empatic sau creativ; şi creativitatea şi empatia sunt considerate însuşiri, trăsături ale personalităţii; ambele fenomene se manifestă ca proces; ambele procese se finalizează cu un produs propriu; ambele sunt în relaţie cu: inteligenţa, motivaţia, afectivitatea şi ambele pot fi antrenate. Empatia nu poate fi ignorată atunci când se studiază activitatea unui grup creativ din cel puţin trei raţiuni: grupul conduce la întâlnirea cu altul, iar grupul creativ îţi cere să accepţi ideile şi pe ceilalţi fără să-i critici, deci indirect este o solicitare la înţelegerea perspectivei celuilalt; metodele de creativitate cer imaginaţie substitutivă, transpunere sau identificare pentru generarea unor soluţii cât mai originale; funcţiile empatiei, în special funcţia performanţială, necesită creativitate în manifestarea ei.
Relaţia cu afectivitatea. Există studii care demonstrează că în manifestarea fenomenului empatic coeficientul de emoţionalitate (QE) primează în raport cu coeficientul de inteligenţă (Q.I.). Componenta emoţională este considerată „inima empatiei”, susţinătoarea realizării fenomenului empatic.
Relaţia empatie – motivaţie. Componenta motivaţională a empatiei este reprezentată de trebuinţa de altul, de nevoia subiectivă de intercunoaştere, de afinităţi sociale, de nevoia de comunicare, de dragoste, de transpunere la nivel psihic în cadrul intern de referinţă al altuia, bazată fiind pe o experienţă individuală validată social. Şi la nivel empatic putem constata blocaje motivaţionale determinate de lipsa dorinţei de a empatiza, ceea ce va conduce inevitabil la ineficienţa în relaţiile sociale.
Relaţia empatie – agresivitate. Între empatie şi agresivitate există o relaţie negativă, deoarece agresivitate limitează posibilitatea de a-l simţi şi percepe pe celălalt, determinând o reacţie de răspuns agresiv, sau retragere a subiectului din relaţia empatică. Pe de altă parte, componenta afectivă a empatiei se află într-un raport special cu reglarea agresivităţii. Agresivitatea provoacă suferinţă, durere, ori observarea durerii, a suferinţei ar trebui să provoace la rândul ei un sentiment de suferinţă într-un observator ce e sursa agresiunii. Se presupune că empatia are o acţiune inhibitoare asupra agresiunii. Un studiu în care s-a evaluat potenţialul empatic ca factor de protecţie pentru copii maltrataţi, a arătat că, în medie, fetele maltratate erau mai empatice decât colegele nemaltrate, având un nivel mai scăzut de agresivitate şi un nivel mai înalt de autopercepţie şi autoacceptare.
Relaţia empatie – orientarea de salvator. O altă direcţie în studierea fenomenului empatic este abordarea empatiei ca factor al manifestării comportamentului altruist şi a comportamentului de ajutorare. Studiile cu privire la empatie ca însuşire de personalitate implicată în comportamentul prosocial conduc la ideea potrivit căreia oamenii cu un nivel mai înalt al empatiei sunt mai apți să ofere ajutor decât cei cu nivel scăzut.
În ceea ce priveşte relaţia empatie şi imagine de sine, potrivit lui S.Marcus, subiectul bun empatic îşi poate regla mai bine autoevaluarea, ajungând la un consens atribuţional între cum se vede pe sine şi cum îl vede partenerul. Empatia se interpune eficient în procesul de înţelegere al celuilalt, permiţând predicţii şi atribuiri acurate cu privire la parteneri şi la sine, în vreme ce un nivel empatic scăzut îl privează pe individ de informaţii suplimentare şi implicit de predicţii corecte, favorizând eroarea de informaţii suplimentare şi implicit de predicţii corecte, favorizând eroarea de atribuire .
Empatia – Burn-out
Empatie ca un fenomen biologic, psihologic și social extrem de complex, și deși conotațiile sale sunt în principiu pozitive, acestea pot deveni negative atât pentru sine cât și pentru alții. Dacă în cazul unor psihopați empatia există și este exercitată, și lipsește simpatia, în cazul diametral opus, cel al salvatorului, lucrurile nu stau mai bine. Delăsarea de sine precum și dedicarea propriei persoane celorlalți, depersonificarea socială a individului, poate conduce în cazurile de expunere prelungită la burn-out. Cel mai frecvent, și precum reiese din studiile recente, lucrătorii in domenii precum cele de sănătate, prezintă cel mai des simptomatologia burn-out-ului[9]. Corelația dintre cele două este invers proporțională, cu cât gradul de empatie este mai mare, cu atât șansele pentru ca bunrout-ul să intervină sunt mai mici. Însă acest raport tinde să se inverseze cu înaintarea în vârstă.
Patologii
Oamenii spun adesea că psihopatii nu au empatie, dar acest lucru nu este întotdeauna adevărat. De fapt, psihopatia este permisă de abilitățile cognitive bune – trebuie să înțelegeți ce simte victima atunci când îi torturați. Ceea ce lipsesc de obicei psihopatii este simpatia. Ei știu că cealaltă persoană suferă, dar nu le pasă.
Cercetările au arătat, de asemenea, că cei cu trăsături psihopatice sunt adesea foarte buni în reglarea propriilor emoții emoțiilor lor.
Un studiu din septembrie 2013 efectuat de Departamentul de Psihologie al Universității din Chicago, publicat în revista Frontiers in Human Neuroscience, a găsit rădăcinile neurobiologice ale comportamentului psihopatic.
Atunci când participanții psihopati își închipuiau durerea pentru ei înșiși, ei au arătat un răspuns neuronal tipic în regiunile creierului implicați în empatie pentru durere, incluzând insula anterioară, cortexul anterior mediu cingular, cortexul somatosenzorial și amigdala dreaptă. Creșterea activității creierului în aceste regiuni a fost neobișnuit de pronunțată, sugerând că persoanele psihopatice sunt sensibile la gândirea durerii, dar nu sunt capabile să se pună în pantofii altcuiva și să simtă acea durere.
Atunci când participanții și-au imaginat durere altora, aceste regiuni nu au reușit să devină activă în psihopatiile accentuate. Într-o întorsătură sadică, psihopatii, atunci când își imaginau pe alții în durere, au prezentat un răspuns crescut în striatumul ventral, o zonă cunoscută a fi implicată în plăcere. Participanții au fost evaluați cu PCL-R utilizat pe scară largă, care este un instrument de diagnosticare folosit pentru a identifica diferite grade de tendințe psihopatice. Pe baza acestei evaluări, participanții au fost apoi împărțiți în trei grupe de aproximativ 40 de persoane fiecare: foarte, moderat și slab psihopat.
Bibliografie
- Allport, G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, București, 1991.
- Caluschi, M., Empatia implicaţii în viaţa socială, în Psihologie socială I (suport de curs), Universitatea Petre Andrei, Facultatea de Psihologie, Iași.
- Stela PÎSLARI, Factorii Care Amplifică Empatia ȘI Profilul De Personalitate A Persoanei Empatice, 2017
- Covey, S., Eficienţa în 7 trepte, ALFA ALL, Bucureşti, 2004.
- Goleman, D., Inteligenţa emoţională, ediţia a III-a, Curtea Veche, Bucureşti, 2008.
- Marcus, S., David, T., Predescu, A., Empatia şi relația profesor – elev, Academiei, București, 1987.
- Marcus, S., Empatie şi personalitate, Atos, București, 1997.
- Rogers, C.R., A deveni o persoană. Perspectiva unui psihoterapeut, Trei, București, 2008.
- Batson, C.D., Distress and empathy: Two qualitatively distinct, vicarious emotions with different motivational consequences, în: Journal of Personality, 1987, nr.55. p. 19-39.
- Helen Riess, Empathy and Relational Science Program, Harvard Medical School, Massachusetts General Hospital
- Nils-Torge Telle, Hans-Rüdiger Pfister Positive Empathy and Prosocial Behavior: A Neglected Link Emotion Review June 2015
- Empathy as an Interpersonal Phenomenon Jakob Håkansson, Henry Montgomery Journal of Social and Personal Relationships, 2003
- Grant Bollmer Empathy Machines Media International Australia 2017
- de Vignemont F, Singer T, The empathic brain: how, when and why?, Trends Cogn Sci. 2006 Epub
- Preston SD, de Waal FB Empathy: Its ultimate and proximate bases, , Behav Brain Sci. 2002 Feb
- Judith Orloff , The Empath’s Survival Guide: Life Strategies for Sensitive People, at Barnes & Noble
- C. Daniel Batson, Empathy-Induced Altruistic Motivation, 1998 University of Kansas
- Ernst Fehr Klaus M. Schmidt , A Theory of Fairness, Competition, and Cooperation, The Quarterly Journal of Economics August 1999
- Structura şi dezvoltarea personalităţii, G. Allport EDP, București
- https://www.sciencedaily.com/releases/2009/01/090128074929.htm
- Paola Ferri, Eleonora Guerra, Luigi Marcheselli,Laura Cunico, Rosaria Di Lorenzo, Empathy and burnout: an analytic cross-sectional study among nurses and nursing students 2015