A fi fericit! Țelul suprem al vieții se pare că a ajuns să fie fericirea. Pentru unele persoane este scopul dupa care își dirijează întreaga viață. Părinți care nu le permit propriilor copii să simtă o vastă paletă de emoții din frica de a nu eșua în acest rol social definitoriu. Adulți care nu suportă să îi vadă pe cei dragi triști, abătuți, tăcuți, supărați, și care răspund la emoția celuilalt cu violență verbală sau izolare emoțională.
Asistăm la o avalanșă de Fericire artificială care se revarsă peste mințile tuturor. Dopajul de fericire este peste tot, în presă prin apariții strălucitoare și vieți ca in basme, oameni cu chipuri perfecte care zâmbesc constant, pe panouri mari publicitare vedem familii extinse atât de fericite, pe rețelele de socializare cuplurile își declară dragostea și toată lumea are o viață minunată, mentori care prezintă o imagine idilică și cum ei au reușit să fie fericiți, au găsit cheia succesului emoțional și secretul unei vieți împlinite. Totul este perfect! Gândește pozitiv!
Sau NU!
Un mic pasaj dintr-un intro în cabinet:
” Cum ești astăzi?” întreb eu în naivitatea mea
“Hm, nu prea bine…. ( pauză)… astăzi sunt așa, nu sunt fericită. Nu știu ce se întâmplă cu mine. Mă îngrijorez când nu sunt fericită”
A urmat o pauză, după care am încercat să descoperim de ce fericirea e regulă pentru a fi bine cu sine. Însă nu am putut să nu am flashback-uri din alte ședințe în care am întâmpinat aceeași credință: Dacă nu sunt fericit, nu sunt bine.
Fericirea artificială este un construct de marketing apărut pentru a atrage. Este dovedit faptul că oamenii sunt mult mai atrași de cineva care este fericit, dintr-o dorință inconștientă genetic programată de a avea și ei acel bine, și se distanțează de cineva care nu vine cu nici un aport de dopamină și serotonină.
Toată această fericire artificială ne face să fim și mai nefericiți, și mai nemulțumiți de propria viață. În primul rând prin comparație. Dacă nu zâmbim ca cei din poză sau nu luam masa într-un cadru perfect cu întreaga familie ca cei din spotul publicitar înseamnă ca nu avem de ce sa fim bine. Ia uite ce bine sunt cei de acolo: nu se ceartă, copilul mănâncă fără să se murdarească, mama îl pupă când își toarnă tot sosul pe el, toată lumea râde la masă, bunicul nu vorbește înverșunat de politică iar bunica este bine sănătoasă și stă într-un picior jonglând cu 3 farfurii. Minunat! Apoi te uiți în jurul tău.
În al doilea rând, prin alimentarea unui sine fals care să asigure apartenența și/sau stima de sine. Cu cât sinele fals, imaginea in dezacord cu ființa, este mai alimentat, cu atât persoana se pierde pe sine. Și chiar dacă la exterior se vede un om aproape anesteziat cu fericire, în interior stă un om mic terifiat să mai iasă la suprafață. De obicei la întrebarea Cine ești tu? cei cu un conflict intern puternic răspund prin ceea ce au sau fac, prin rol social sau caracteristici fizice. Dar ei sunt fericiți, mai contează altceva? Cu un zâmbet ca după o operație estetică și un comportament debordant, aceștia țin să arate constant și impunător câteodată cât de fericiți sunt ei. Însă de fapt sunt obosiți, goi, pierduți, mici.
Nu suntem programți să fim fericiți. Neurologic, Biologic, Psihologic.
Am ajuns să obosim alergând sau mimând fericirea. De ce nu putem doar să fim? Să fim și atât. Să avem momente de fericire și de tristețe, de supărare și de furie, de dezgust și de încântare. Să le trăim, să le simțim din plin, să le acceptăm celorlalți fără să ne simțim afcetați de ele, și apoi să revenim la o stare de echilibru. Dar să fim bine, în interiorul nostru să fie pace indiferent de emoția trăită.
Ești trist? Dacă astăzi ești trist înseamnă că simți, și doar cineva viu mai poate simți. Și ce bucurie este viața!