“Am obosit, mai Cami. Sunt atât de multe de făcut, și nu mai pot nici să mă apuc de a face un singur lucru. Efectiv mă blochez, apoi mă enervez pe mine pentru că nu sunt în stare, sunt o leneșă.”
… îmi spunea o clientă într-o după-amiază, în una din ședințele noastre. Avea o voce atât de apăsată și părea atat de dezamagită de sine, încât acele cuvinte cântăreau de 10 ori mai mult decât putea duce. ” Și dacă nu faci nimic din toate astea? Ce se poate întâmpla?” o întreb eu și observ cum o cuprinde panica și mă fixează cu privirea. Era FRICĂ! Pentru că trebuia să facă acele lucruri care, rațional evaluăndu-le, erau imposibil de făcut în acel fel, în aceea perioadă de timp și cu aceea frecvență, și mai mult, nici nu îi plăcea să le facă. Dar dacă nu le făcea era invadată de gânduri pline de etichete: SUNT o leneșă, nu sunt în stare de nimic, o incapabilă, o femeie adevărată TREBUIE să facă toate lucrurile respective, CE O SĂ SPUNĂ soțul când vine acasă?
Și ce face Frica? Blochează, Retrage sau Acționează. Și cum iese Frica la suprafață? Prin Furie câteodată, prin Retragere uneori, chiar și prin lipsa oricărei acțiuni. Și ce fac Furia și Retragerea? Dau curs și hrănesc FRICA de a pierde controlul, de a nu fi destul, de a nu fi de iubit, de a fi respins, de a fi abandonat, de a fi pedepsit, de a fi slab. De a nu mai exista.
Îți propun acest mic exercițiu de gândire. Încearcă să vezi dacă te regăsești în cele de mai jos. Gandește-te dacă îți pui etichete, dacă acționezi sub autoritatea lui T, sau acționezi simțindu-te privit de ceilalți.
- SUNT (prost, incapabil, leneș, deorganizat, nepăsător, urât, un om rău, egoist, ratat, un nimic, de râsul lumii, și lista etichetelor poate continua). Umple tu spațiile lipsă cu prima etichetă despre sine care îți apare în gând atunci când nu reușești ceva sau când vorbești despre sine.
- TREBUIE ( să fac totul bine, să nu întârzii, să arăt bine tot timpul, să nu greșesc, să excelez în ceea ce fac, să fiu partenerul ideal, să nu fiu ca mama, să fiu mama aceea despre care am citit în carțile de parenting. să performez, să demonstrez cine sunt) … ca dacă nu fac asta atunci mă întorc la punctul 1.
- CE O SĂ SPUNĂ( mama, tata, prietenii, colegii, lumea, vecinii, oamenii de pe stradă… *locuitorii planetei) dacă eu nu o sa demonstrez cele de la punctul 2, atunci nu voi ști doar eu ca SUNT cel de la punctul 1, vor ști și ei asta despre mine, și o vor spune sau gândi despre mine.
Tindem să confundăm obiectivele imposibil de realizat, etichetele denigratoare sau termenele irealiste cu un combustibil motivațional pentru a ne mobiliza și de a acționa. Însă ne păcălim singuri pentru că acel combusibil este precum efectul zahărului, îți dă un boost de energie după care simți că ești epuizat. Și în loc să facem lucrurile cu o anumită constanță, ” ne dopăm” cu o energie falsă doar pentru a ne îndrepta spre epuizare psihică, fizică și emoțională. Și rămânem prinși într-un cerc vicios, cercul epuizant al lui TREBUIE. Paradoxal, noi ne setăm acele obiective, ca să simțim că merităm validarea, de cele mai multe ori o validare interioară proprie. Devenim noi pentru sine acel părinte care nu a fost capabil să ne iubească și să ne accepte pentru cine suntem, care ne-a transmis că nu suntem de ajuns, că nu suntem la fel de buni ca X sau Y, acel părinte pentru care eram nota primită la școală sau premiul de la sfârșitul anului, pe care îl făceam de râs în public pentru că vorbeam mai tare.
Îți pot spune atât: EȘTI DESTUL!
” Nu știu ce s-a întâmplat, efectiv după toată munca mea de 3 ani, nopți nedormite. Mi-a căzut părul, m-am îngrășat 20 de kilograme, însă am reușit să termin studiile acelea. Și cum să mi se întâmple tocmai mie să nu iau examenul final pentru că m-am blocat? Efectiv m-am gândit că mai bine mor” …. îmi spune un tânar de o inteligență sclipitoare care are tot viitorul în față. Îl întreb: De ce era așa importantă aceea școală pentru tine? iar răspunsul lui m-a făcut să simt o emoție nu tocmai plăcută. ” Mie nu mi-a plăcut niciodată scoala aceea, însă TREBUIA să o fac. La cât s-au chinuit părinții mei să mă țină în scoală”.
Dacă în trecut aveai nevoie să demonstrezi lucruri pentru a fi văzut, acceptat și iubit necondiționat, astăzi cui mai vrei să îi faci pe plac? Pentru cine mai vrei să demonstrezi că meriți să fii acceptat pentru ceea ce faci? Părintele acele orbit de propriile trăiri și frustrări nu mai e acolo să te vadă iar tu nu mai ai nevoie ca el să te vadă. ACUM e momentul să fii iubit pentru cine ești, nu pentru ceea ce faci. E momentul să te vezi prin filtrele tale de adult, să știi cine ești și să știi că orice ai face meriți să fii iubit. E momentul să devii tu cel mai bun părinte pentru tine.
Nu le permit celor din fața mea să se mai auto-eticheteze. Le atrag atenția când o fac și îi rog să se gândească dacă aceea este părerea lor despre sine sau cineva le-a spus acel lucru la un moment dat al vieții lor. Îi îndrum să se întoarcă către sine într-un mod autentic, să își formeze o părere proprie despre propria persoană și să își dezvolte abilitatea de a selecta ceea ce le este transmis de către ceilalți.
Nu pot încheia decât cu această întrebare: TU CINE EȘTI?
Ai grijă de tine!
Cu drag,
Camelia