A iubi sau a nu iubi, aceasta este trăirea!
” Nu vreau să fiu vulnerabil, ce prostie, cum să rămân descoperit? Cine știe cum îmi va face rău? Eu nu vreau să sufăr.”
Dar să iubești vrei? Dar să simți aceea emoție de inegalat, aceea bucurie a revederii, acei fluturi in stomac la auzirea melodiei preferate, aceea protecție atunci când îi auzi vocea sau îi simți brațele cum te cuprind? Vrei să fii acceptat, văzut de ceilalți în cea mai autentică formă a ta?
Iubirea presupune acceptare de sine, intimitate, comunicare autentică, expunere. A iubi profund înseamnă a da cheia de la ultima ușă a fortăreței cu încredere că celălalt nu va face nimic care ar putea să lezeze acel copil sensibil aflat în spatele ușii. Din contră, că îl va scoate la lumină, îl va hrăni, îngriji și accepta. Acel copil ești chiar TU, în cea mai pură formă a ta.
Asistăm la o infometare de iubire prin auto-izolare emoțională. Refuzul iubirii presupune ca acelui copil să îi fie refuzat dreptul de a fi îngrijit, fie pentru că nu știe ce înseamnă, fie pentru că a existat un abuz, fie că în trecut cel care trebuia să îngrijească a fost absent. Oricare ar fi fost cauza, adultul de astăzi consideră că protejează ținând copilul interior închis bine în ultima cameră a fortăreței, infomentat și însingurat. Și amandoi suferă. Copilul cere iubire, are nevoie de iubire, însă adultul nu mai poate permite nimanui să se mai apropie, pentru că nu mai are ÎNCREDERE. Îi este frică de ce se poate întămpla și rușine de ce e de văzut în interior, și alege să se anestezieze emoțional pentru că nu mai poate îndura să își audă neputința.
Încredere. A avea încredere. Chiar formularea indică faptul că TU îți oferi încredere. Nu e despre a-i oferi celuilalt încredere, ci de a-ți asuma responsabilitatea și de a te înzestra singur cu încredere. Cu încrederea că vei avea grijă de acel copil fragil căruia i s-a spus că nu exista bucurie fără ca ceva rău să se întâmple, că a plânge e rușinos, că trebuie să fie altcineva ca să fie acceptat, că dacă nu face lucrurile perfect sau nu se pretează așteptărilor celorlalți va fi respins și de neiubit.
Încrederea în propria persoană îți va permite să eliberezi acel copil, să îl însoțești și să îl prezinți celuilalt, într-un context securizat de limite clar definite, într-un joc copilăresc al reciprocității. Și asta înseamnă vulnerabilitate. Simtim vulnerabilitate în momentele de bine mai mult decât le simțim în momentele de tensiune. Nu are cum să îi facă cineva rău acelui copil dacă tu ești acolo pentru el, dacă tu îi devii acel părinte bun pe care poate nu l-a avut. Pentru că TU, prin limitele sănătoase și valorile tale, îi vei permite copilului interior să fie liber. Și doar așa va ajunge să se conecteze cu alți copii liberi.
Te invit la o porție de vulnerabilitate. Te provoc să încerci să fii tu, asa imperfect. Aici și acum! Ce crezi că se va întâmpla? Majoritatea celor care au incercat să își imagineze o astfel de situație au spus: voi rămâne singur, mă va părăsi, voi fi de neiubit. Oare? Poate. Însă nu te vei pierde pe tine niciodată! Nu vei mai fi înfometat, nu vei mai sta cu mâna întinsă la ceilalți pentru că vei ști deja cum să ai grijă de tine.
Într-o societate în care încrederea este o resursă de mare valoare, vulnerabilitatea este văzută ca o sărăcie. Ce paradox!
PS: Ce ai alege să faci, știind că vei greși ?